Cornucopia este numele generic care reprezintă seria de picturi în care se introduce, în cadrul deja formulat prin intermediul seriilor anterioare, subiectul, personajul uman. În acest caz, scena în care intră personajele este una caracterizată de o abundență a carnavalescului, mai exact de clusterele de confetti care inundă întreaga realitate. Excesul de sărbătoresc glisează pas cu pas de la banala bucurie la extazul orgasmic. El se revarsă prin felurite portaluri, precum scenele teatrelor, paradele de zmeie ori caruselele bezmetice, amenințând convulsiv cu dizolvarea subiectului uman.