Cornucopia is the generic name representing the series of paintings where, in the frame already structured by the former series, is introduced the subject, the human character. In this case, the scene that the characters enter is characterized by an abundance of the carnivalesque, more exactly by confetti clusters that flood the whole reality. That excess of merriment gradually slides from trivial happiness to orgasmic ecstasy. It overflows through various portals, like theatre scenes, kite parades or mindless merry-go-rounds, convulsively menacing with the dissolution of the human subject.
Grouped under the syntagma of Slide Show is a series of paintings whose subjects are zoomorphic elements inserted in frames that evoke various forms of informational “jamming”. The contexts where the subjects are placed are populated with sedimentary paper residues of many types: dossier archives, bundles of compacted newspapers, heaps of fragments from media articles, mounds of origami, piles of money. Besides the post-apocalyptic dramatism on display, the quantity of information that is presumed to be here has only a theatrical, a decorative value, just as the pathetic subjects that derive from it. The reason of placing them in the frame is that of revealing the nature perverted by the show business, the insidious cohabitation of the entertainment with the manipulation, of the naivety with the cruelty.
In the series of paintings entitled fRAMe, the viewer’s attention is directed towards a series of objects belonging to the contingent reality, which are represented by the notion of frame. Thus, the frame or chassis of the painting, the windows or the library shelves represent leitmotifs that conjugate with subjects designed as symbols of passage – here, through the frame – such as the sailing ship, the windmill, the book or the painting. Decommissioned, discarded and stored away, the objects of the series, in their junction with the subject, change their semantic nature, producing new relics of the present time. Therefore, the pile of windows, the heap of paintings or the mound of books invite the viewer to read meanings that surpass the limits of the represented objects and move the accent from them to their new context, more and more obviously defined by the parameters of the digital world.
ARS dantesca combinatoria
Proiectul are un caracter ermetic și poetic, la fel ca punctul său de plecare, poemul Divina Comedie a lui Dante Alighieri în care se plăsmuiește sub formă alegorică o călătorie a sufletului după moarte. Aici punctul de plecare este iconografia poemului dantesc, lucrările fiind create pe baza simbolurilor și semnelor plastice care l-au ilustrat de-a lungul timpului. Elementele sunt preluate sub formă de material brut, ele fiind combinate, interpretate și recontextualizate în compoziții de sine stătătoare.
Proiectul a fost desfășurat la Moara Răsărit din Oradea, un spațiu care deservea, înainte de a fi convertit în spațiu cultural, ca moară de făină. El a fost prezentat sub forma unei instalații care conținea trei paliere care comunicau între ele atât prin formă cât și prin conținut. Primul palier, prezentat la parter, era format din trei lucrări cu dimensiunea de 120 x 200 cm realizate într-o tehnică în care se combină, grafica digitală cu pigmentul sub formă de praf. Al doilea, intermediar, era desemnat de o proiecție video prezentată tot la parter, dar în care se arăta un film document despre cum a fost realizat ceea ce urma să apară la etajul superior. Al treilea palier, prezentat la etajul I, era constituit din 18 lucrări, dispuse pe trei rânduri, fiecare cu dimensiunea de 102×72 cm.
Maniera în care au fost realizate aceste lucrări combină grafica digitală cu tehnica picturii cu fum, denumită în mod generic, fumage. Toate lucrările au fost prezentate spațial, non parietal iar constituția lor era semi-transparentă, de tip camuflaj. În acest mod privitorul intrând în câmpul vizual al proiectului a putut interacționa cu lucrările. De asemenea, caracterul perisabil al tehnicilor folosite îi putea permite privitorului și să intervină asupra suprafețelor, nici praful colorat, nici fumul nefiind fixat, acestea putându-se reconfigura sau distruge în urma atingerilor succesive.
Astfel, bazându-se pe posibila transformare a privitorului pasiv în vector activ, mesajul proiectului era legat, mai departe, de transformarea unui instrument, sau a unei metode de lucru, într-o metaforă plastică, scopul său fiind metamorfoza unui atare ars într-un altfel de art printr-un joc combinatoriu. În concluzie, spațiul fostei mori, a devenit, pentru scurt timp, scena unui teatru în care se rejuca eterna piesă a morții și renașterii.
Proiectul fiind dezvoltat în cadrul cercetării mele doctorale, este explicat pe larg în cartea mea publicată în 2016, Imagine și transtextualitate. Incursiune în iconologia dantescă.
Grădini închipuite
Seria de lucrări ipostaziază cadre plastice folosind ca subiecte elemente vegetale plasate în variate crâmpeie de natură, conturate mai mult sau mai puțin precis. Propunând formule compoziționale diverse, de la cele convenționale, proprii genului peisajului până la forme atipice, unele abstractizate, altele doar sub formă de haiku, aici se dorește a se surprinde acele imagini mentale adânc amprentate în memorie la care revenim de fiecare dată în momentele noastre de reverie. Imaginile picturale sunt născute din propriile amintiri vagi și apoi reconstruite din acest motiv ele dau impresia că ar fi suspendate, scoase din timp și mai degrabă aparținând unui spațiu anume interior decât unui spațiu exterior și identificabil.
Topografii (2004)
Punctul de plecare al seriei Topografii îl reprezintă genul peisajului văzut de sus. În cadrul compozițiilor se accentuează bidimensionalitatea abstractă și schematică de macro plan. Ea este secondată de o aluzie, atât prin cromatică cât și prin dispunerea diferitelor structuri plastice, la registrul biologic, al proximității carnale de micro plan.
Caleidoscopul himeric
Proiectul pictural conține 12 cadre picturale, fiecare de dimensiunea 150×182 cm, grupate împreună, într-o anumită configurație, sub forma unei singure lucrări cu dimensiunea totală de 100×1092 cm. Așa cum se anunță încă din titlu, tematica are la bază geometria caleidoscopului, extinsă ca o plasă pe întreaga suprafață plastică. Având un caracter spectaculos dar iluzoriu, aceasta reprezintă pentru percepția noastră un joc himeric care scapă în permanență înțelegerii raționale chiar dacă construcția sa este de factură geometrică. Subliniind acest aspect, personajele aluzive, prezente mai mult sub formă de semn decât de reprezentare încarnată, se concretizează și se dizolvă sporadic într-un dans fatal de fata morgana.
Seducție (1999-2000)
Proiectul se constuiește în jurul dihotomiei masculin/feminin. Relația este reprezentată aici sub formă de semne, asemeni convențiilor imagistice ale indicatoarelor rutiere, ceea ce atrage atenția asupra faptului că, accentul nu cade pe personaje ci pe desfășurarea itinerariului. Seria conţine douăsprezece lucrări ce prezintă o desfășurare secvențială, filmică, a unui proces ciclic. Leit-motivul proiectului îl constituie personajul masculin, semn care reapare identic în fiecare lucrare, în contexte diferite, croite pe canavaua unei broderii compuse din figuri feminine multiplicate, asemănătoare unei pânze de păianjen. După consumarea şi decantarea fiecărei etape, personajul masculin își atinge apogeul unităţii sale erotice. În măsura în care privitorul decide să lectureze de la început seria, îndemnat fiind de structura sub formă de cerc a proiectului, el plonjază din nou, împreună cu personajul principal în multiplicitate, reluând astfel ciclul karmic al istoriei sale. Cu alte cuvinte, structura proiectului este una circulară, ultima lucrare putând fi deopotrivă şi prima, adică punctul de plecare al întregii epopei picturale.
Megamix
Seria Megamix grupează preocupări legate de instaurarea unui dialog cu tradiția istoriei imaginii. Lucrările presupun o remodelare a unor pasaje iconice care se convertesc pe această cale, din clișeu cultural în poveste personală. Punctele de plecare sunt diverse, la fel ca tehnicile și modurile de abordare, fie că vorbim doar de citarea unor pasaje ori de reinterpretarea stilistică a unei întregi lucrări. Reperul cel mai îndepărtat al seriei este grupul statuar antic Laocoon iar cel mai apropiat este lucrarea lui Picasso din perioada albastră, La Vie. În cadrul seriei, imaginile alese reprezintă borne spațio-temporale ale istoriei artei occidentale care aici sunt reinventate și aduse în același plan al realității, pentru a spune o nouă poveste.
